Atac terorist la Ankara. Un atacator s-a aruncat în aer, celălalt a fost neutralizat în apropierea Parlamentului. Erdogan: Este o ultimă zvâcnire a terorismului
Mașina în care se aflau cei doi teroriști a oprit în față sediului ministerului de Interne, unul dintre teroriști a coborât din autoturism și a început să tragă în paznici, iar după câteva secunde a detonat bomba pe care o avea asupra sa. Al doilea terorist, care a coborât pe partea stangă a mașinii, l-a urmat pe primul și a fost anihilat de forțele de ordine până să apuce să detoneze și el bomba, scrie presa turcă.
Un martor ocular a filmat momentul în care al doilea terorist a fost eliminat.
Potrivit unui oficial turc, citat de Reuters, teroriștii au ucis un șofer în orașul Kayseri și i-au furat mașina cu care s-au deplasat la Ankara. Echipele de geniști au cercetat mașina cu care au călătorit teroriștii, pentru a nu fi alte dispozitive explozibile.
Ministrul turc de Interne a declarat că doi polițiști au fost răniți ușor în momentul intervenției.
Atacul a avut loc cu câteva ore înaintea ședinței Parlamentului de la Ankara dedicată noii sesiuni legislative.
Președintele Turciei a venit la sediul Parlamentului pentru a participa la ședință solemnă.
Ca urmare a intervenţiei prompte a forţelor noastre de securitate, acţiunea în care doi criminali au fost neutralizaţi este o ultimă zvâcnire a terorismului. Bandiţii care au ameninţat pacea şi securitatea cetăţenilor nu şi-au atins obiectivele. Nu le vor atinge niciodată, a declarat Erdogan.
În discursul său, liderul de la Ankara a atras atenția că adoptarea noii Constituții este prioritatea actualului legislativ. Nu a menționat deloc Suedia, a cărei cerere de aderare la NATO ar trebui discutată de Parlamentul de la Ankara.
Zona din fața ministerului de Interne și din apropierea Parlamentului turc a fost împânzită de forțe de securitate.
La monumentul președintelui Kemal Ataturk, din apropierea Parlamentului, și nu departe de locul atacului, ar fi trebuit să aibă loc o ceremonie oficială.
Procuratura Turciei a anunțat că a demarat o anchetă în acest caz. Până în acest moment, atacul nu a fost revendicat.
–––––––––––––––––––––
Presa turcă spune că explozia, care a avut loc la ora 9.30 dimineaţă, a fost auzită şi la clădirea Parlamentului din Ankara, unde urma să aibă loc prima şedinţă a actualei sesiuni legislative.
Ministrul turc de Interne a precizat că doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi uşor în atentat.
Saat 09.30 sıralarında İçişleri Bakanlığımız Emniyet Genel Müdürlüğü giriş kapısı önüne hafif ticari araçla gelen 2 terörist bombalı saldırı eyleminde bulunmuştur.
Teröristlerden biri kendini patlatmış, diğer terörist etkisiz hale getirilmiştir.
Açılan ateş sırasında 2 Emniyet…
— Ali Yerlikaya (@AliYerlikaya) October 1, 2023
În momentul în care maşina în care se aflau cei doi terorişti a oprit în fata sediului Ministerului de Interne, unul dintre terorişti a coborât din autoturism, şi a început să tragă în paznici. După câteva secunde a detonat bomba pe care o avea asupra sa.
Al doilea terorist, care a coborât pe partea stângă a maşinii, l-a urmat pe primul, şi a fost anihilat de forţele de ordine până să apuce să detoneze şi el bomba, scrie presa turcă.
În imaginile surprinse de o camera de supraveghere se vede cum oamenii aflaţi nu departe de locul atacului o iau la fugă.
Un martor ocular a filmat momentul în care al doilea terorist a fost eliminat.
Ministrul turc de Interne a declarat că doi poliţişti au fost răniţi uşor în momentul intervenţiei.
Imediat după tentativa de atentat, zona din faţa Ministerului de Interne şi din apropierea Parlamentului turc a fost împânzită de forţe de securitate.
Atacul a avut loc cu câteva ore înaintea şedinţei Parlamentului de la Ankara dedicată noii sesiuni legislative.
La monumentul preşedintelui Kemal Ataturk, din apropierea Parlamentului, şi nu departe de locul atacului, ar fi trebuit să aibă loc o ceremonie oficială.
Procuratura Turciei a anunţat că a demarat o anchetă în acest caz.
Până în acest moment, atacul nu a fost revendicat.

