Ministrul Afacerilor Externe, într-un interviu la Davos pentru Al Jazeera: Cea mai dificilă parte pentru crearea unui tribunal internaţional care să judece crima de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei e baza legală

19 ianuarie 2023, 19:24

Ministrul Afacerilor Externe a salutat rezoluția adoptată de Parlamentul European pentru crearea unui tribunal internaţional care să judece „crima de agresiune” a Rusiei împotriva Ucrainei, subliniind că România este un susținător al acestei idei.

„Cea mai dificilă parte este baza legală pentru stabilirea acestui tribunal, pentru că, în majoritate, precedentele care au permis crearea unor tribunale internaționale, a altor tribunale penale ad hoc sau a altor organisme de acest tip au implicat Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, unde Rusia are, desigur, drept de veto față de orice astfel de formă de luptă împotriva impunității” sale, a explicat Bogdan Aurescu.

„Deci trebuie să găsim cea mai solidă bază legală pentru a crea un astfel de tribunal. Noi ne gândeam la un moment dat, în România, la precedentul Camerelor de specialitate din Kosovo, care au fost create printr-un acord între Uniunea Europeană și autoritățile din Kosovo. Deși România nu recunoaște Kosovo ca stat, din punct de vedere juridic, aceasta ar putea fi o formulă interesantă: de exemplu, un acord între Uniunea Europeană și Ucraina pentru înființarea acestor camere, care pot fi conectate la unele camere naționale ale Ucrainei. În același timp, să existe un fel de ‘birou internațional al procurorului’, compus din experți internaționali în acest domeniu. Poate că aceasta este o cale de urmat, dar avem nevoie de o dezbatere cu experți juridici pe această problemă”, a adăugat șeful diplomației de la București.

Întrebat cum vede stadiul războiului din Ucraina acum, la aproape un an de la declanșare, Bogdan Aurescu a subliniat că „acest război ne-a schimbat viețile radical și pentru totdeauna”.

„Vorbesc în numele României, care este statul membru UE și NATO cu cea mai mare graniță cu Ucraina, așa că am fost în linia întâi a eforturilor pentru a face față efectelor războiului din Ucraina încă din prima zi a războiului. Aș spune că acest război ne-a schimbat radical și pentru totdeauna viețile. A trebuit să ne adaptăm imediat – diplomația noastră, de exemplu, la o acțiune diplomatică de tip război. Acest război ne-a determinat să acordăm sprijin imediat și consecvent Ucrainei. Am primit în România peste 3,3 milioane de refugiați ucraineni. De asemenea, am ajutat eforturile comunității internaționale de a evita o criză alimentară, în special în ‘Sudul Global’. Prin România, de la începutul războiului, au trecut peste 11,2 milioane de tone de cereale și alte produse agricole din Ucraina, ceea ce reprezintă aproape jumătate din întreaga cantitate care a tranzitat Liniile Solidarității din UE. Și România a fost foarte implicată, așa cum am menționat, în eforturile de a izola Rusia și de a face presiuni asupra Rusiei prin sancțiuni, prin cele nouă pachete de sancțiuni adoptate la nivelul UE – și lucrăm la mai multe sancțiuni, dacă este posibil – și la eforturile de a izola Rusia și de a lupta împotriva impunității în raport cu Rusia”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.

El a menționat că, în tot acest context, o mare realizare a fost și statutul de candidat UE atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova. „Suntem mândri că România a susținut foarte mult acest rezultat al Consiliului European de anul trecut, în iunie”, a subliniat oficialul, care a amintit și „deciziile foarte importante luate la Summitul NATO de la Madrid, care au consolidat foarte mult securitatea de pe Flancul estic”.

„Grupul de Luptă din România este o realizare, iar faptul că prezența Aliaților în România a crescut până la aproape 5.000 de trupe este o mare contribuție la consolidarea securității României și a Flancului estic. Deci multe oportunități. Poate că ar trebui să-i mulțumim președintelui Putin pentru toate aceste lucruri, inclusiv pentru că ne-a permis să fim mai puțin dependenți de sursele rusești de energie”, a conchis Bogdan Aurescu.

Urmărește-ne pe Google News