Va susține Austria aderarea României la Schengen în 2023? Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner: „Nu pot să vă ofer astăzi o dată”. Răspuns la conferința de presă comună: „Am făcut progrese, dar mai este cale lungă”

26 aprilie 2023, 10:23

ACTUALIZAREAm mare înţelegere pentru doleanţa domnului ministru şi pentru aşteptările poporului român în ce priveşte următoare etapă de aderare la spaţiul Schengen, dar încă la momentul de faţă trebuie să gândiţi că inclusiv cetăţenii austrieci au aceeaşi dilemă atunci când sunt supuşi unor controale cu Germania. Am făcut progrese foarte bune, suntem pe calea cea bună, dar trebuie să vă şi spunem că încă mai este o cale lungă„, a spus ministrul austriac, la conferința de presă comună.

„Am și semnat astăzi un plan de acțiune pentru combaterea migrației ilegale, unde se regăsesc deja măsuri pe care vrem să le întreprindem, cum ar fi trimiterea unor lucrători de poliție din România la Ministerul federal de Interne austriac, sau trimiterea de lucrători austrieci la frontiera cu Ungaria, la Nădlac”, a precizat Gerhard Karner.

Lucian Bode, ministrul de Interne:I-am transmis domnului ministru că procesul de aderare a României la spațiul Schengen trebuie să se finalizeze în anul 2023. Prin modul în care s-a născut ideea europeană de spațiu fără controale la frontierele interne, aderarea la spațiul Schengen nu este doar un deziderat al României, ci este un drept instituit prin tratatele pentru toate statele membre. (…) România este parte a acestei soluții, nu a problemei. Am dovedit acest lucru în mod concret, progresele fiind vizibile, iar partea austriacă a avut ocazia astăzi să se convingă încă o dată de acest lucru.

CITEȘTE și Ministrul de Interne, Lucian Bode, după întâlnirea cu omologul austriac: Nu este firesc ca România să își asume numai obligații

„Am avut trei teme principale şi am şi semnat acorduri în consecinţă. Lupta împotriva călăuzelor şi a abuzului la azil, în care trebuie să menţionez neapărat rolul foarte important al Poliţiei Române, căreia vreau să îi mulţumesc pe această cale. S-a reuşit foarte bine ca prin cooperarea noastră poliţienească să şi arestăm inclusiv călăuze de origine română”, a subliniat Karner în cadrul declarațiilor de presă.

El a menţionat că a doua temă de discuţii a fost reprezentată de frontiera externă UE.

„Pentru protecţia frontierelor externe avem nevoie de o presiune mai mare pe care să o punem asupra Comisiei Europene, pentru a obţine o formă superioară de securitate la frontierele externe. Ca un exemplu că această formă de protecţie a frontierelor externe nu funcţionează pe deplin este şi faptul că anul trecut, în Austria, am avut peste 110.000 de persoane intrate ilegal, din care peste 80.000 nu au fost înregistrate. De aici şi concluziile Consiliului European din februarie acest an, între care se regăseşte şi necesitatea de a sprijini şi finanţa statele care gestionează frontiere externe”, a explicat ministrul austriac.

ACTUALIZARE „Agenda de astăzi cuprinde subiectul deblocării procesului de aderare a României la spațiul Schengen”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, înainte de întâlnirea de lucru cu delegația austriacă.

„Este foarte important că ne vedem pentru a putea discuta împreună, mai ales aspecte de securitate care vizează ambele țări. În ultimele luni am avut discuții foarte clare, dificile, dar le-am avut, însă vedem că sunt și foarte multe puncte comune pe care trebuie să le abordăm. Sunt puncte pe care trebuie să le discutăm neapărat, mai ales când vorbim de securitatea celor două state. În primul rând, vorbim despre combaterea călăuzelor, a migrației ilegale, care ne preocupă foarte mult. Al doilea punct foarte important este ca împreună să reușim să facem presiune asupra Comisiei Europene ca să ne sprijine atât pe domeniul operativ, legislativ, cât și financiar, pentru frontiere externe mai sigure”, a precizat Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne.

Răspunzând unei întrebări adresate de reporterul TVR Marius Popescu, referitor la susținerea aderării României la Schengen anul viitor, ministrul austriac a reamintit de ce nu a votat în favoarea țării noastre la Consiliul JAI din 8 decembrie:

„Permiteți-mi să vă repet mesajul pe care l-am transmis și de ce nu am putut vota pentru aderarea României la spațiul Schengen. În primul rând, pentru că avem un sistem care nu funcționează. Dacă există controale pe care le efectuați la frontierele externe ale României, există controale și între Germania și Austria. Asta înseamnă că și cetățenii austrieci sunt controlați, dacă se duc în Germania. Franța face la fel cu Germania. Interesul nostru este să vedem că acest sistem începe să funcționeze. De aceea suntem parteneri apropiați, care lucrează împreună pentru aceste obiective. Primii pași i-am reușit, dar mai avem mult de lucru. (…) Nu pot să vă ofer astăzi o dată. Este sarcina președinției Comisiei de a stabili agenda Consiliului. Suntem încă departe de acel moment, ca să putem susține că sistemul este funcțional”.

Urmărește-ne pe Google News