Ministrul Educației, la Tema Zilei: „Nici nu apuci să vorbești despre ceva și discuția publică ia o amploare absolut îngrozitoare, ceea ce vă mărturisesc că mă sperie”

14 mai 2019, 21:36

„În esență, pentru cazul acesta, în mod normal, școlile ar trebui să ofere o broșură pentru cei care sunt interesați de ce școlarizează fiecare unitate școlară în parte și această broșură nu este gata acum. Va fi gata peste puțină vreme, probabil cam peste două săptămâni. Nu era nicio nenorocire dacă deplasam aceste perioade din calendar, le deplasam puțin mai spre vară”, a explicat Ecaterina Andronescu.

„Dar, (…) ce n-am știut la momentul acela a fost faptul că ieri au început înscrierile, și sigur că nu puteam să-i încurcăm pe cei care s-au înscris să susțină probele de aptitudini și de limbă străină pentru liceele vocaționale și pentru liceele bilingve”, a admis ministrul.

„Nici nu apuci să vorbești despre ceva și discuția publică ia o amploare absolut îngrozitoare, ceea ce vă mărturisesc că mă sperie, pentru că sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem și pe care sistemul le așteaptă pe cele mai multe de foarte multă vreme”, a declarat Andronescu.

Întrebată ce le răspunde celor care au acuzat-o și în trecut, Andronescu a subliniat că „probabil, dacă nu faci nimic, nu superi pe nimeni”. „Dar nu sunt din această categorie. N-am venit la minister ca să nu supăr pe nimeni, am venit să încercăm să corectăm lucrurile care nu merg și eu cred că foarte mulți vorbesc de nemulțumirile pe care le au față de sistemul de învățământ. Nu putem să stăm cu mâinile încrucișate și să pară că ele nu există și noi nu ne ocupăm de ele”, a mai explicat ministrul Educației.

Ordinul emis de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, și retras până la urmă după ce a iscat un val de reacții, prevedea că probele de aptitudini pentru admiterea la liceu nu se mai desfășoară între 15 și 17 mai, cum era stabilit inițial, ci se amână pentru perioada 10-12 iunie. Asta, în condițiile în care înscrierile se încheiaseră deja, iar miercuri urmau să înceapă testările.

Ordinul amână pentru 30 mai și termenul pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale.

Bulversați și contrariați, sindicaliștii i-au cerut ministrului Educației să revină asupra deciziei. Au amenințat chiar cu proteste.

Documentul, care nu fusese publicat în Monitorul Oficial, a fost retras între timp.

Ministrul Educației a precizat pentru Știrile TVR că probele merg mai departe, așa cum era stabilit. Astfel, probele pentru verificarea aptitudinilor și a cunoștințelor de limba modernă încep miercuri și se încheie vineri, 17 mai, conform calendarului stabilit anul trecut.

Urmărește-ne pe Google News