Minivacanță cu zăpadă. Autoritățile fac apel la respectarea regulilor
Zăpadă, chiar și de doar câțiva centimetri grosime, i-a îmbiat pe copii la săniuș, iar celor mari le-a făcut pofta de schi. Deocamdată, de sporturile iernii se pot bucura doar cei mici.
Din cauza pandemiei, administratorii pârtiilor și salvamontiștii atrag atenția că turiștii nu trebuie să se abată deloc de la reguli pentru a-și păstra sănătatea. Aceștia se așteaptă ca stațiunile montane să fie pline în această iarnă tocmai pentru că ies din discuție excursiile în străinătate.
Apel la responsabilitate a făcut și șeful statului care i-a îndemnat pe români să nu uite de pericolul infectării nici atunci când se distrează.
Cine vrea aer curat de munte, dar preferă să evite aglomerația din stațiuni, lacul Sfânta Ana din județul Harghita poate fi o destinație perfectă. Mai ales că în aceste zile natura oferă un spectacol extraordinar. Temperaturile negative, ceata densă şi chiciura au creat imagini de poveste.
Minivacanță de 1 decembrie e abia la jumătate. Și, fie că alegeți să faceți excursii de o zi, fie că vreți să rămâneți peste noapte la hoteluri și pensiuni un lucru e cert – nimeni nu are voie să uite de regulile care pot face diferență între o vacanță reușită și una cu urmări grave.