Mistrețul Putin, dintr-un parc natural din Germania, a fost rebotezat
Directorul parcului a spus că după invadarea Ucrainei, de câte ori striga animalul îi treceau fiori pe șira spinării. De altfel, nici pentru presă nu mai pronunță numele liderului rus și prefera sunetul folosit în mass-media pentru a masca cuvintele obscene.
Numele ales prin voturile publicului, Eberhofer, este al unui polițist dintr-o cunoscută serie de cărți bavareze. Vizitatorii au salutat decizia de schimbare a numelui, chiar dacă unii spun că i se potrivea masivului mistreț de peste 200 de kg, de trei ori mai mare decât porcii sălbatici din Germania.
Cât de repede se va obișnui mistrețul nu noul nume rămâne de văzut. Deocamdată, nu a fost prea receptiv la toată tevatura și nici nu a ieșit să guste din tortul din biscuiți și marțipan pregătit special pentru ocazie lăsând această bucurie celorlalți mistreți.