Modificări importante în noul an școlar. Meditațiile cu elevii de la clasă vor fi considerate abatere disciplinară. Exmatricularea este posibilă din nou, iar profesorul poate confisca telefoane în timpul orelor

10 septembrie 2023, 18:52

Cea mai importantă modificare din noua lege a educației naționale este felul în care se va face admiterea la liceu.  Pe lângă evaluarea națională, apare „admiterea paralelă”, cu examen. Acesta este prevăzut pentru maximum jumătate din numărul de locuri, iar elevii care intră acum în clasa a V-a vor fi primii care vor intra la liceu după noile reguli.

Sunt schimbări și la bacalaureat, dar pentru cei care vor susține acest examen abia în 2029. Vor fi două probe de competențe în limbi străine, nu una ca până acum. Apare și o probă complementară, adică din profilul opus.

Tot la bacalaureat, religia va putea fi aleasă ca disciplină opțională, de elevii de la profilul uman.

De anul acesta, prin noua lege a educației naționale, revine posibilitatea exmatriculării. Măsura se poate aplica în cazul elevilor cu comportament violent. De asemenea, adio telefoane la ore! Profesorii din învățământul primar și cel gimnazial le pot confisca. La licee, decizia de interzicere a telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.

Noul an școlar aduce și reguli noi pentru acordarea burselor. În cazul burselor de merit, vor fi recompensați pentru performanța lor primii 30% dintre elevii unei clase și toți cei care au peste 9,50. Adică poate primi bursa de merit și un elev cu media generală 6.00, dacă este în primii 30% din clasa lui.

Un alt aspect important, de data aceasta pentru profesori, este că meditațiile cu elevii de la clasă vor fi considerate abatere disciplinară. Sancțiunile pot ajunge până la desfacerea contractului de munca.

Anul școlar se va încheia pe 21 iunie 2024. Pentru al doilea an consecutiv discutăm de structura pe module, însă rămâne de văzut dacă această formă de împărțire a săptămânilor de cursuri și a vacanțelor se va aplica și din anul școlar 2024-2025.

Anul viitor, evaluarea națională este programată în perioada 25 – 28 iunie. Iar probele scrise ale examenului de bacalaureat vor fi susținute în perioada 1 – 5 iulie 2024.

Urmărește-ne pe Google News