Mormântul unui războinic dac, descoperit în judeţul Giurgiu. Echipa TVR a filmat în exclusivitate momentele importante din timpul săpăturilor
Pe 22 februarie, câţiva amatori cu detectoare de metal au descoperit pe un câmp din apropierea localităţii Letca Veche din Giurgiu obiecte şi arme bogat ornamentate care i-au dus cu gândul la un mormânt de incineraţie al unui nobil sau războinic dac.
Căutătorii de vestigii istorice, care nu sunt la prima astfel de descoperire, au anunţat autorităţile.
Două săptămâni a durat până au ajuns arheologii să sape. S-au implicat cei din Dâmboviţa, pentru că singurul specialist din Giurgiu nu era disponibil. Chiar şi cu întârzierea de rigoare descoperirile au fost entuziasmante.
Arheologul Ana Ilie tocmai reuşise să scoată din pământ o pafta, catarama curelei ce aparţinuse nobilului get şi de care foarte probabil erau prinse şi armele găsite în mormânt. E vorba de arme din fier, două suliţe, un pumnal şi de o sică, armă specifică luptătorilor din triburile de daci.
Sica şi pumnalul au ornamente imprimate în zona tăişului şi indică personajul căruia i-au aparţinut spun specialiştii, pentru că armele făceau parte din identitatea războinicilor.
Arheologii care au cercetat câmpul din Giurgiu spun că în zonă a existat o aşezare dacică dovadă fiind şi numeroasele fragmente de ceramică şi chirpici găsite.