Motoarele zgomotoase ar putea fi eliminate din traficul bucureștean. După orele 22:00, nivelul maxim de zgomot admis este de 40 de decibeli
Astfel de zgomote se aud la tot pasul în traficul din Capitală, la orice oră din zi și din noapte.
Un consilier din Primăria Capitalei, împreună cu câțiva angajați ai Registrului Auto și din MAI, lucrează la un proiect care să ajute la prinderea facilă a celor obișnuiți să ambaleze motoarele la maximum.
Variantele luate în calcul constau în dotarea cu sonometre pentru verificări tehnice în trafic şi crearea unei echipe de tehnicieni specializaţi.
Specialiștii în mobilitatea urbană spun că ideea este binevenită, dar au câteva amendamente.
După orele 22:00, nivelul maxim de zgomot admis este de 40 de decibeli. O motocicletă turată poate produce peste 100 de decibeli.
Proiectul care își propune să dimininueze poluarea fonică din Capitală ar putea produce efecte concrete după ce va primi votul consilierilor generali.