Nashville, oraşul muzicii country. Un sejur porneşte de la 615 euro de persoană

26 ianuarie 2017, 09:10

Nashville este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din sud. Chiar dacă muzica country a intrat în cultura locului şi a transformat oraşul într-o oda dedicată acestui stil.

Nashville este un centru cultural popular care găzduieşte numeroase obiective turistice şi istorice, împânzite în cartierele dominate de zgârie-nori şi hoteluri moderne.

Centrul oraşului este plin de viaţă datorită numărului mare de magazine moderne şi buticuri cu obiecte de artă ţi antichităţi. Faceţi celebrul tur cu autobuzul roz – NashTrash – unde sunt îmbinate spectacole country susţinute de Surorile Jugg cu prezentarea obiectivelor turistice.

Simbolul oraşului este Muzeul dedicat muzicii country, care prezintă colecţii vaste de obiecte ce ilustrează istoria genului muzical de-a lungul a doua secole de existenţă. Vizitatorii asistă la concerte live şi o cina tipica locului. De altfel, în fiecare săptămâna se organizează cate un concert pe cea mai frumoasă scenă muzicală din America, celebra Grand Ole Opry. Acesta este cel mai vizitat obiectiv turistic al oraşului supranumit şi „leagănul muzicii americane”.

Cei care vor să îmbine arhitectura cu istoria găsesc aici o replică a celebrului Parthenon din Atena, care este şi muzeu de artă al oraşului.

Construcţia prezintă 46 de coloane dorice şi simboluri greceşti, iar interiorul în stil clasic găzduieşte pe lângă replicile din ipsos ale unor sculpturi greceşti, peste 63 de picturi realizate de artişti americani din secolele XIX şi XX.

Un alt muzeu interesant este cel despre istoria statului Tennessee, unul dintre cele mai mari şi importante din America. Prezintă numeroase exemplare de artă, obiecte tradiţionale, arme şi o expoziţie permanentă despre viaţa oamenilor din preistorie până în jurul anului 1900.

Cea mai interesantă zona pentru promenada este grădina botanică Cheekwood, care funcţionează şi ca muzeu al artei. Este împărţită în alei umbrite decorate cu opere de artă şi găzduieşte o mulţime de plante şi copaci rari. Nu trebuie ratata nici „Biserica mama a muzicii country”, Auditorium Ryman, un centru istoric unde au loc multe spectacole.

Locul a purtat iniţial denumirea de „Grand Ole Opry House” sau „Casa de rugăciuni Union Gospel”.

Urmărește-ne pe Google News