Nicolae Ciucă, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Civilii nu au nicio vină și trebuie găsite acele măsuri prin care să fie protejați. Pericolul cel mai mare în situația actuală este escaladarea și extinderea

19 octombrie 2023, 21:48

Președintele Senatului spune că situația din Orientul Mijlociu este una complicată, în contextul în care Europa și lumea întreagă vin după o succesiune și o suprapunere de crize, legate de pandemie, criza energetică, invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ciucă subliniază că atacul terorist al Hamas în Israel a fost condamnat de autoritățile române care susțin dreptul statului Israel de a se apăra, dar totodată trebuie protejată populația civilă. De asemenea, e nevoie de multă diplomație pentru a evita escaladarea și extinderea acestui conflict, mai spune liderul liberal.

Civili nu au nicio vină în acest context și trebuie găsite acele măsuri prin care să fie protejați. Este nevoie să privim poza mare – este clar că având două focare foarte efervescente de conflict, cel din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, trebuie foarte, foarte multă diplomație și înțelepciune pentru a fi gestionate. Pentru că pericolul cel mai mare în situația actuală este escaladarea și extinderea acestui conflict. Și, odată ce scapă de sub control, va fi foarte greu de gestionat, situația se poate complica mult mai mult„, a declarat președintele Senatului.

Ciucă a atras atenția că actuala criză din zonă poate degenera într-o criză umanitară deosebit de gravă și a subliniat că cei vinovați de atacurile teroriste trebuie identificați și pedepsiți, dar fără a agrava și mai mult situația populației civile.

Vedem criza umanitară, vedem aspecte și eforturi internaționale care sunt nu doar necesare, ci obligatorii pentru ca populația civilă să nu aibă de suferit, pentru a se găsi acel set de instrumente necesar pentru a se veni în sprijinul celor care sunt afectați. Este clar o criză prin care trec civilii în acea zonă – lipsa alimentelor, lipsa medicamentelor, lipsa apei, lipsa adăpostului sunt chestiuni care pot să degenereze într-o situație umanitară deosebit de gravă și consider că orice efort, indiferent de natura lui, trebuie îndreptat ca o astfel de criză să fie evitată să fie gestionată și să se ia toate măsurile pentru ca acest conflict să nu degenereze. Este foarte clar că cei care au generat aceste atacuri teroriste trebuie să fie identificați, trebuie să fie pedepsiți, trebuie să plătească, dar fără a exacerba și fără a pune și mai mult în pericol viața cetățenilor civili„, a conchis fostul premier.

Urmărește-ne pe Google News