Nicolae Ciucă, despre plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: Considerăm că o măsură care să ducă la blocaje în asigurarea produselor nu este binevenită. Urmează să avem o discuție detaliată în coaliție

Considerăm că în momentul de față o măsură care să ducă la o serie de blocaje în ceea ce privește inclusiv asigurarea produselor nu este binevenită, știm ce s-a întâmplat în alte țări care au luat astfel de măsuri și distorsionarea pieței nu ne aduce niciun fel de beneficiu – acesta a fost răspunsul liderului PNL la întrebarea privind poziția partidului în decizia plafănării prețului la alimentele de bază.
Iată declarațiile președintelui PNL după ședințele de la partid:
Nicolae Ciucă, președintele PNL: Am prezentat încă de joi care este poziția PNL, cu totii susținem ca cetățenii români să poată accesa produsele de bază la prețuri cât mai accesibile, în momentul de față este nevoie de analiză și de dialog cu toți cei care își desfășoară activitatea pe întreg lanțul, de la producător la procesator și la retailer. În guvernarea trecută noi am realizat reducerea prețului la lapte, după mai multe întâlniri cu fermierii, procesatorii și retailerii. Considerăm că în momentul de față o măsură care să ducă la o serie de blocaje în ceea ce privește inclusiv asigurarea produselor nu este binevenită, știm ce s-a întâmplat în alte țări care au luat astfel de măsuri și distorsionarea pieței nu ne aduce niciun fel de beneficiu. Ca atare, este nevoie să continuăm să găsim soluții și să investim în industria alimentară, avem nevoie ca noi să procesăm ceea ce producem și este păcat că nu am avut în vedere să realizăm această procesare în România. Nu cred că ne mai putem permite să mai trimitem materie primă și să achiziționăm după aceea din import ceea ce noi producem. Urmează să avem o discuție detaliată în coaliție, până acum nu am analizat în detaliu procedura în care se va implementa această măsură. Ați văzuit cât de sensibilă este reacția pieței la orice astfel de decizie, am văzut ce s-a întâmplat cu cerealele, cu laptele. Este nevoie să continuăm să sprijinim producătorii, să asigurăm acele măsuri care într-adevăr să producă efecte pozitive în piață. Din analiza făcută, acordul voluntar poate să asigure cea mai bună reacție, ordonanța de urgență poate fi o decizie doar dacă se aplică pe o perioadă limitată de timp.