Nicolae Ciucă: „Primele carduri pentru voucherele sociale au fost distribuite vineri”. Cardurile vor putea fi folosite din 20 iunie
„Le mulţumesc ministerelor şi companiilor naţionale şi private, care s-au mobilizat exemplar şi s-au sincronizat, astfel încât distribuirea cardurilor să înceapă mai devreme decât termenul estimat iniţial”, a spus premierul.
Potrivit premierului, aproximativ trei milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii cu venituri mici şi persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare.
Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei şi vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul anului.

