UPDATE Nicuşor Dan admite că a greşit traversând cu fetița în brațe printr-un loc nepermis, însă susține că a „deranjat anumite grupuri de interese”. Poliția Rutieră spune că nu-l poate amenda pe edil

Nicușor Dan
Nicușor Dan
8 iunie 2022, 14:00

UPDATE: Poliția Rutieră transmite, într-un punct de vedere remis presei, că fapta „nu a fost constatată într-una dintre modalitățile prevăzute expres de legislația rutieră în vigoare”, adică traversarea prin mod nepermis nu a fost constatată de un polițist care să încheie un proces-verbal de constatare a contravenției.

„În referire la imaginile video apărute în spațiul public, facem următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice se face în două modalități: fie direct, de către polițistul rutier, situație în care fapta contravențională este percepută prin propriile simțuri, fie cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, iar în ambele situații agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției.
Având în vedere prevederile legale menționate anterior, prin raportare la situația apărută în spațiul public, facem precizarea că fapta nu a fost constatată într-una dintre modalitățile prevăzute expres de legislația rutieră în vigoare.

Având în vedere prevederile legale menționate anterior, prin raportare la situația apărută în spațiul public, facem precizarea că fapta nu a fost constatată într-una dintre modalitățile prevăzute expres de legislația rutieră în vigoare”, a susținut Poliția Rutieră.

–-

Pe de altă parte, primarul general a susţinut că „a deranjat anumite grupuri de interese”, dacă a ajuns să fie filmat în viaţa privată, iar înregistrarea este promovată de un sindicat al poliţiştilor.

„Zilele trecute am făcut o greşeală, traversând strada printr-un loc nepermis, cu fetiţa în braţe. Chiar dacă m-am asigurat, gestul nu e scuzabil. Totuşi, faptul că există oameni care mă filmează în viaţa privată şi că un sindicat al poliţiştilor n-are altă treabă decât să promoveze filmarea cu mine înseamnă că am deranjat anumite grupuri de interese”, a scris edilul general, pe Facebook.

Sindicatul Europol a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video în care primarul general este surprins traversând strada, printr-un loc nepermis, cu fetiţa în braţe.

„Dan trece strada întotdeauna pe la trecerea de pietoni. Nicuşor trece strada prin loc nepermis. Dan îşi protejează copilul. Nicuşor îşi pune în pericol copilul traversând printre maşini. Dan îşi învaţă copilul să respecte regulile. Nicuşor dă un exemplu prost copilului, învăţându-l să încalce legea. Fii ca Dan, nu face ca Nicuşor”, au scris reprezentanţii sindicatului.

Urmărește-ne pe Google News