‘Noapte albă la #Colectiv’. Tinerii care au pierit în urma tragediei, comemorați. Între ei, colegul nostru, Marius Rușitoru
‘Noapte albă la #Colectiv’ începe la ora 20:00 și va dura până la ora 8:00, anunță pe Facebook Colectiv 30 octombrie 2015 și Asociația Colectiv GTG 3010.
Oamenii se vor aduna în Piața Bucur, unde a fost amplasat un monument compus dintr-un soclu de piatră în formă de semisferă şi o sculptură din bronz, sub forma unui înger.
La baza lui au fost gravate numele celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului: 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitalele din Bucureşti şi din străinătate.
Incendiul s-a produs în noaptea de 30 octombrie 2015, în timp ce, în club, trupa Goodbye to Gravity susținea un concert de lansare a unui nou album. Focul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului şi s-a extins rapid.
Singurul membru al trupei care a supravieţuit este solistul Andrei Găluţ.
64 de tineri au murit în urma dezastrului. Alţi 186 de tineri au fost răniţi.
Sâmbătă, un tânăr care a supraviețuit tragediei, și-a pus capăt zilelor. Răzvan era în clubul bucureştean împreună cu iubita lui. Tânărul a reuşit să scape, dar s-a întors în localul mistuit de flăcări ca să-şi salveze prietena. Nu a reuşit. Fata pierit în incendiu.