Nord-coreenii au sărbătorit 107 ani de la naşterea fondatorului naţiunii
Toţi locuitorii au adus flori la statuia lui Kim şi a succesorului său, iar autorităţile au organizat tonete cu mâncare şi băutură. Astăzi şi mâine sunt zile libere, dar toţi cetăţenii au obligaţia să aducă un omagiu fostului lider, bunicul actualului conducător. Un element central al festivităţilor a fost o expoziţie cu o mie de orhidee ce poartă numele lui Kim Ir Sen. A fost totuşi o zi marcată modest, comparativ cu paradele uriaşe organizate o data la 5 ani, cum s-a întâmplat în 2012 şi 2007.