Nota 5 la titularizare, criteriu de triere a profesorilor. Ministerul Educaţiei vrea să interzică accesul la catedră a dascălilor neperformanţi, timp de un an
Dumitru Tudorache și-a dorit întotdeauna să fie profesor deși se luptă cu un handicap sever. Bărbatul și-a pierdut complet vederea la 25 de ani, iar acum mai percepe doar lumina. Asta nu l-a făcut însă să se simtă neajutorat, ci dimpotrivă.
A lucrat de-a lungul vieții ca asistent medical, dar nu și-a neglijat vocația de dascăl.
Și-a împlinit dorința după ce a luat 10 la examenul de titularizare, iar acum predă Logică și Cultură Civică, la mai multe clase de la Colegiul Național Nicolae Titulescu din Pucioasa.
Profesorul speră acum ca Ministerul Educaţiei să țină cont de nota obținută și să primească un loc la Școala Specială pentru Deficienți de Vedere. Conducerea școlii se mândrește cu performanța lui Dumitru și a unui alt coleg, care au luat notă maximă la examen.
Însă astfel de cazuri sunt tot mai rare. În ultimii ani, notele obținute de candidații la titularizare au fost tot mai mici, așa încât la catedre au ajuns suplinitori care nu au luat nici măcar notă de trecere.
Acum, ministrul Educației vrea ca cei care nu au obţinut nota 5, sau au plecat din examen fără să rezolve subiectele, să nu mai poată preda în următorul an şcolar.
Anul acesta, mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. În plus, au fost zeci de candidați care au obținut nota 1.