Nou atac cu drone în zona depozitelor de cereale de la Orlivka, în apropiere de România. Punctul de trecere a frontierei Isaccea a fost închis
Exploziile de azi-noapte s-au auzit și s-au văzut și pe malul românesc la Dunării. Și au provocat din nou teamă și speranța că nici o dronă nu va ajunge aici. Din cauza situației periculoase, punctul de frontieră romanesc, de la Isaccea, a fost închis. De partea cealaltă, a fost distrus chiar pontonul unde putea acosta bacul cu care se trece Dunărea din România în Ucraina. Circulația rutieră este acum deviată prin punctul de trecere Galați. Atenție, sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțioanal! Mărturiile localnicilor sunt teribile.
În timp ce antiaerana ucraineană se pregătea de atacul rusesc, bacul din Orlivka-Ucraina s-a retras pe malul românesc. Cei care se aflau pe pontonul din Isaccea au privit îngroziți lupta aprigă dată pentru doborârea dronelor inamice. Câteva și-au atins totuși ținta.
La ivirea zorilor s-au văzut și urmările atacului. Pontonul de acostare de la Orlivka a fost scufundat. Astfel că legătura cu bacul între cele două maluri ale Dunării este întreruptă în acest punct.
Autoritățile ucrainene evaluează pagubele, dar până nu vor monta un nou ponton, circulația navală între cele două puncte vamale rămâne închisă.
În consecință, și punctul de frontieră de la Isaccea rămâne închis, așa că traficul a fost deviat.
În atacul din Orlivka nu s-au înregistrat victime.
–––––––––––––
Atacurile s-au produs după ora 2.00 noaptea, au durat aproximativ 15-20 de minute.Cetățenii au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert.
Aproximativ 15-20 de aparate de zbor au fost lansate din zona Federației Ruse. Artileria ucraineană a încercat să le doboare, dar o parte dintre ele au lovit zona depozitelor de cereale din punctul de frontieră Orlivka. Acestea se află pe partea cealalaltă a Dunării față de Isaccea, punctul de intrare în România dinspre Ucraina.
Una dintre drone a lovit pontonul unde acostează bacurile care circulă între Isaccea și Orlovka. Transportul cu bacul între cele două zone este imposibil. Circulația pe Dunăre între cele două puncte de trecere a frontierei nu va fi reluat în cursul zilei de astăzi.
„Traficul prin PTF Isaccea este închis total din cauza atacurilor de azi noapte de pe partea ucraineană (PTF Orlovka). Astfel, traficul pe ieşire este redirecţionat către Galaţi Rutier”, informează Garda de Coastă.
Conform sursei citate, cele două bacuri care asigură traversarea de pe un mal pe altul al Dunării sunt ancorate pe partea românească.
În urmă cu zece zile, dronele au lovit același punct. Atunci camioanele cu cereale, dar și punctul vamal au fost afectate de drone.

