Nou proiect american de modernizare pentru baza aeriană Câmpia Turzii. Investiție de peste 30 de milioane de dolari. „Va fi o bază aeriană de prima mână, o bază înaintată de operații”

24 septembrie 2023, 19:02

Cu banii Pentagonului, în Baza Aeriană 71 s-au construit un hangar de mari dimensiuni, o clădire pentru o escadrilă și o platformă pentru avioane.

Până acum, armata americană a demarat în această bază 17 programe majore de modernizare, în valoare de 126 de milioane de dolari. 11 au fost deja finalizate.

Cmdr. (r.) Valentin Mateiu:Va fi o bază aeriană de prima mână, în sensul în care aici pot ateriza avioane de vânătoare, bombardiere și, privit la nivel strategic, este un FOB, o bază înaintată de operații, bine protejată și având capacitatea de a lovi în întreg spațiul Mării Negre.

Armata americană are la Câmpia Turzii și mai multe drone MQ-9 Reaper.

Performantele aparate fără pilot sunt folosite în misiuni de supraveghere, însă pot fi și înarmate.

Cmdr. (r.) Valentin Mateiu:De aici se poate proiecta – pot fi zborurile dronelor și, în felul acesta, să avem o contribuție importantă la sistemul C4ISR din Marea Neagră – supravegherea spațiului aerian și naval.

În baza aeriană Câmpia Turzii au venit constant în ultimii ani avioane de vânătoare ale SUA. Americanii au trimis aici aparate F-16, F-15 sau A-10 Thunderbolt.

Adelin Petrișor, jurnalist TVR: Statele Unite ale Americii nu au investit doar în Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii. În prezent, americanii au mai multe programe de modernizare, în valoare de 220 de milioane de dolari, în poligonul Cincu și în baza Mihail Kogălniceanu.

 

Urmărește-ne pe Google News