O alunecare de teren amenință să distrugă casele a 15 familii din Gorj

4 aprilie 2022, 07:21

În zona s-au făcut excavări, dar terenul nu a fost consolidat şi este instabil. Aproape un sat întreg din comuna Roșia de Amaradia, a fost înghițit de pământ în urmă cu 16 ani.

Peste 100 de case s-au prăbușit după ce terenul a luat-o la vale. Oamenii se tem să nu treacă și ei prin această nenorocire. 15 familii sunt în pericol pentru că alunecările de teren avansează spre locuințele lor.

Oamenii din sat deși abia dorm noaptea de frică, nu vor să renunțe la gospodăriile lor și să se mute în altă parte. Nu au nici bani și nici alt ajutor.

Dacă terenurile din zonă nu vor fi consolidate, oamenii amenință că vor da în judecată Complexul Energetic Oltenia care a făcut excavări în urmă cu 15 ani. Și nu a consolidat terenul de câteva hectare plin de gropi și de lacuri. Reprezentanții Complexului de care aparține exploatarea minieră de la Roșia de Amaradia spun că vor lua măsuri anul acesta.

Alunecările de teren au distrus zona Seciurile care arată și acum că după bombardamente, cu sute de locuințe distruse de alunecările de teren.

Urmărește-ne pe Google News