O familie cu patru copii a rămas fără casă în urma unui incendiu

Incendiu
Incendiu
7 decembrie 2021, 10:10

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat, marţi, că la intervenţia de stingere a incendiului au participat pompierii voluntari din localitate şi pompierii militari ai Detaşamentului Roman.

„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o casă cu posibilitatea propagării la anexele gospodăreşti şi la o altă casă dintr-o gospodărie învecinată. Forţele de intervenţie au stins incendiul în urma căruia au ars acoperişul şi bunurile materiale aflate în interiorul locuinţei (obiecte de mobilier, materiale textile, articole de îmbrăcăminte, documente”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News