Femeie reținută pentru că efectua operațiuni de estetică medicală fără a avea atestare profesională. În activitate era implicată și fiica acesteia
Injecție cosmetică
26 ianuarie 2022, 09:37
O mamă şi fiica ei s-au dat drept medici esteticieni şi au reuşit să păcălească astfel mai multe cliente care îşi doreau să se înfrumuseţeze.
Pentru fiecare intervenţie plăteau între 200 și 300 de euro, bani care au intrat ilegal în buzunarele celor două până când au fost prinse în flagrant de polițiștii ilfoveni.
Aceștia au stabilit că femeile erau departe de pregătirea profesională necesară pentru a face intervenții estetice.
Una dintre ele, mama, în vârstă de 43 de ani, a făcut un curs de asistentă medicală între 2018 și 2019, dar care, spun surse judiciare, nu îi dădea dreptul la practică medicală.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, în schimb, fiica acesteia nu este cercetată.

