O femeie din Botoșani, sechestrată în locuință de soțul său. Polițiștii a intrat cu forța și l-au imobilizat pe bărbat
Alerta s-a declanșat sâmbăta după prânz, când femeia în vârstă de 51 de ani a anunțat la 112 că soțul ei a încuiat-o în casa. La fața locului au ajuns mai multe forțe de poliție, ISU și jandarmi care au izolat perimetrul și au pregătit intervenția.
Vecinii spun că bărbatul de 57 de ani suferă de afecțiuni psihice, nu e la prima abatere, iar viața femeii sechestrate putea fi în pericol.
Polițiștii au explicat că a fost nevoie să pună la punct toate formalitățile și au așteptat sosirea mandatului judecătoresc, de vreme ce bărbatul nu dădea semne de violență. Însă, după 6 ore de discuții fără rezultat, individul a amenințat că dă foc apartamentului. În acel moment, ofițerii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au intervenit în forță.
Trupele speciale l-au imobilizat pe bărbat și l-au dus la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’.
La începutul lunii martie, doi oameni au fost uciși după ce au fost luați ostatici într-un apartament din Onești. Atunci, opinia publică a reclamat lentoarea și modul neprofesionist în care s-a desfășurat intervenția, iar conducerea IPJ Bacău a fost destituită în urma tragediei.