O fetiță israeliancă de nouă ani, despre care s-a crezut inițial că a fost ucisă, a fost eliberată de Hamas
Emily Hand are 9 ani. S-a crezut inițial că a fost ucisă într-unul din kibutzurile atacate de teroriști pe 7 octombrie. Erau însă informații neoficiale.
Tom Hand, tatăl lui Emily: Mi s-a spus că a fost găsită în kibutz şi era moartă, dar de fapt a fost o greşeală. Nu era moartă. Abia în a 31 a zi am primit oficial informaţii de la armată că nu au găsit pe nimeni acolo.
După miezul nopții au intrat în Israel cei 13 israelieni eliberați de Hamas după negocieri intense. Printre cei eliberați sunt și două persoane cu dublă cetățenie, română și israeliană.
Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe: MAE informează că duminică, 26 noiembrie 2023, două persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, au fost eliberate. Astfel, în prezent, patru persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, se mai află ostatice în Fâșia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza.
Au fost predați Crucii Roșii, apoi au plecat cu microbuzele spre Rafah, au trecut în Egipt și de acolo preluați de armata și duși în centrele medicale.
Prof. Itai Pessach, director centrul medical Safra: Noaptea trecută, după ore de aşteptare, în jurul orei 3.30, 12 dintre răpiţii eliberaţi au fost transferaţi la spital, femei şi copii. Au fost evaluaţi medical. Sunt pericit să vă spun că deşi zilele de captivitate au lăsat urme, niciunul nu a avut nevoie de intervenţie medicală imediată. Vor rămâne aici atât cât va fi nevoie.
Pentru familiile și prietenii celor eliberați așteptarea a fost foarte lungă, dar vestea că ei au ajuns în Israel i-a făcut fericiți.
Omer Bakhar, prietenul unei persoane răpite: Sunt foarte emoţionat că se întoarce. Foarte emoţionat şi fericit. Nu ştiu să descriu ce simt acum pentru că e o situaţie ciudată, dar sunt fericit şi emoţionat.
Schimbul ar fi trebuit să fie făcut ieri după amiaza, dar Hamas a oprit totul acuzând Israelul că nu permite cisternelor cu motorină să ajungă în nordul Fâșiei Gaza în condițiile în care numai ieri ajunseseră în zona 50 de camioane, iar aseară continuau să între în Gaza camioanele cu ajutoare, inclusiv cele cu motorină.