O moară cu aburi din Republica Moldova, veche de peste 100 de ani, va fi restaurată cu bani europeni şi transformată în obiectiv turistic

18 februarie 2023, 20:52

După datină, în dimineţile de sâmbătă, zeci de oameni se adună la faimoasa moară cu aburi

Astăzi, oamenii au venit la moară cu oarece strângere de inimă pentru că e ultima zi când mai pot măcina aici făină, considerată una dintre cele mai bune din Republica Moldova.

Localnicii au adus astăzi la moară zeci de saci cu porumb şi grâu, pentru că vor să-şi facă rezerve de făină.

Moara cu aburi din Mereşeni fost construită în anul 1912, din banii unui boier, după ce o furtună a lăsat satul fără morile de vânt.

Instalaţia a fost dotată cu tehnică adusă din Germania, iar la construcţia morii au lucrat cei mai pricepuţi arhitecţi ai vremii.

Din anul 2000, moara se află în custodia Primăriei Mereşeni. Pentru că în ultimii ani tot mai puţini gospodari macină faină, iar construcţia se degradează, s-a decis ca moara să fie transformată în obiectiv turistic.

Din totalul celor peste 400 de mii de euro ce vor investiţi în restaurarea morii, Primăria din Mereşeni va contribui cu 40 de mii de euro.

 

Urmărește-ne pe Google News