O poliţistă a fost lovită de un bărbat recalcitrant, în timpul unei intervenţii. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore
ACTUALIZARE Bărbatul care a agresat o poliţistă din Botoşani a fost reţinut pentru 24 de ore, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, citat de Agerpres.
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 că în fața unui bar din oraș are loc o ceartă între mai multe persoane. Au mers la intervenţie şi după ce l-au identificat pe bărbatul care ar fi provocat scandalul au încercat să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze. La un moment dat, acesta a lovit o poliţistă din echipaj.
În ajutor au fost chemate şi alte echipaje de poliţie şi jandarmi.
În urma loviturii, poliţista s-a ales cu leziuni pentru care va avea nevoie de îngrijiri medicale în următoarele 6 zile. Potrivit sindicatului Europol, ea are o experienţă de 3 ani la ordine publică, iar câteva dintre intervenţiile ei au făcut diferenţa între viaţă şi moarte, inclusiv în cazul unei fetiţe de 3 ani.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ultraj. Pentru că era extrem de agitat, bărbatul de 31 de ani a fost internat la psihiatrie. Potrivit polițiștilor el nu a fost rănit în urma intervenției. Tinerii care au încercat să împiedice acţiunea forţelor de ordine au fost amendaţi cu câte 6000 de lei fiecare.

