ONG caritabil pentru copii acuzat de violențe și abuzuri sexuale, în Grecia. Părintele unui copil găzduit în organizație: Am vrut să vorbesc cu copilul meu, dar nu am putut.

29 noiembrie 2022, 18:57

Trei anchete sunt în desfășurare după ce mai mulți copii nevoiași găzduiți de organizația „Arca Lumii” au făcut dezvăluiri șocante la adresa celor din conducerea ONG-ului. Autoritățile au ajuns să vorbească acum despre „un caz complicat”.

Deși cazul se află în mâna justiției, prioritatea absolută este continuarea bunei funcționări a structurii în beneficiul copiilor care sunt cazați acolo.

Primele acuzații au fost formulate de un sportiv concediat de organizație, după ce l-a denunțat pe unul dintre angajați că a bătut trei copii. Alt tânăr de 19 ani, găzduit acolo, mărturisește că a fost abuzat sexual de cineva din conducere. Rude a copiilor îngrijiți de asociație se plâng că nu mai pot lua legatura cu ei.

„Am încercat de multe ori, dar nu m-au lăsat să vorbesc cu nepotul meu”, declară o rudă a unui copil.

Un părinte mărturisește: „Am vrut să vorbesc cu copilul meu, să văd ce face, dacă e bine, dar nu am putut. Am pierdut orice contact cu el”.

Fondatorul organizației, un preot care de mai bine de 20 de ani are grijă de copii din familii sărace și de imigranți, neagă toate acuzațiile. El singur era responsabil de funcționarea organizației, întrucât nu a vrut niciodată să colaboreze cu clerici specializați în asistență socială. Arca Lumii a găzduit sute de copii de la înființare și a primit numeroase premii pentru promovarea integrității și toleranței.

 

Urmărește-ne pe Google News