Operaţie la distanţă prin reţea 5G. Experimentul chirurgilor spanioli a fost prezentat la Mobile World Congress
Publicul prezent la Congresul Mondial al Tehnologiei Mobile de la Barcelona a putut să vadă o operaţie transmisă în direct. Câţiva medici spanioli au probat reţeaua 5G pentru transmiterea unor imagini live din sala de operaţii a unui spital din regiune.
Cu ajutorul unei căşti cu microfon şi în faţa publicului, doctorul a putut să dea indicaţii precise pentru realizarea unei operaţii chirurgicale.
Această demonstraţie, care a durat o oră şi 15 minute, a fost posibilă cu ajutorul reţelei 5G care oferă o conexiune stabilă şi accesibilă.
Cercetătorii îşi doresc să instaleze reţele 5G în cât mai multe regiuni din lume, iar medicii să poată face operaţii de la distanţă cu ajutorul roboţilor.