„Pace pe Pământ”. Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor din Bulgaria

6 mai 2019, 12:20

Este prima vizită a unui Papa în Bulgaria în ultimii 17 ani, o țară cu 7 milioane de locuitori și cu o minoritate catolică de 58.000 de oameni.

Sfântul Părinte a oficiat o slujbă în față mulțimii din piața Alexandr Nevski și a transmis mesaje legate de problemele lumii contemporane. Le-a cerut credincioșilor să se roage pentru pacea lumii. A spus, între altele, că Bulgaria este o răscruce, un punct de dialog între mai multe religii și confesiuni.

Vizita a fost marcată de emoția întâlnirii cu credincioșii. Papa a binecuvîntat persoane care erau în scaune cu rotile, a adresat cuvinte calde tuturor și a făcut daruri unor copii. A vizitat un centru pentru refugiați și cu puțin timp în urmă a ajuns în orașul Rakovski din sudul Bulgariei, unde trăiește o importantă comunitate catolică.

Liderii Bisericii Ortodoxe Bulgare au ordonat preoților săi să nu ia parte la rugăciuni și slujbe împreună cu Papa, pentru că legile nu permit acest lucru. Suveranul Pontif s-a întâlnit însă cu Patriarhul Neofit și a vizitat catedrala ortodoxă din Sofia.

 

 

Urmărește-ne pe Google News