Pacientă cu cancer în stadiu terminal, trimisă la peste 200 km, fără medic, în județul Vrancea. Femeia este în comă
Pacienta, în vârstă de 57 de ani, cu cancer în stadiu terminal, era internată la Oncologie, la Spitalul Județean de Urgență Focșani. Pentru că au apărut complicații pneumologice grave, care nu puteau fi investigate la Focșani, familia a cerut ca pacienta să fie transportată la o clinică din Iași. I-a fost alocată o autospecială fãrã medic, pe motiv că niciunul dintre cei patru doctori de la Serviciul de Ambulanță nu era disponibil în acel moment.
Pe drumul spre Iași, starea bolnavei s-a agravat brusc și a întrat în comă. Conform protocolului, a fost chemată o altă ambulanță, cu medic de această dată, din Târgu Frumos, care a asistat pacienta până la destinație. Acum, pacienta este internată la Spitalul Universitar din Iași. La Focșani, a început o anchetă.
Directorul medical riscă o amendă între 2.000 și 4.000 de lei, din partea DSP. Măsura nu va fi însă aplicată, pentru că mai întâi este așteptată concluzia Corpului de Control al ministerului Sănătății.