Pacientul, între stat și privat. Argumente pro și contra liberalizării programelor de sănătate
Până acum, privații puteau primi bani publici doar în cazurile în care statul nu făcea față nevoilor. Dializa se face deja gratis în privat. Se face și radioterapie, și chimioterapie, dar unele clinici le cer pacienților diverse taxe ca să-și completeze veniturile.
Se achită acea coplată, însă nu toți pacienții își permit să dea acei bani in plus. Guvernul a modificat proiectul, astfel încât să fie clar că niciun fel de plăți nu sunt permise.
Din aprilie, pacienții se vor putea opera de cancer și în privat, prin programul național de oncologie. Privații vor primi finanțare şi pentru cazuri critice. Pacienți cu infarct miocardic sau cu accident vascular cerebral vor putea fi duși direct în privat pentru terapiile salvatoare.
Lista cu spitalele private care vor putea acorda servicii medicale de urgență va fi stabilită printr-un ordin al ministrului Sănătății. Diferite federații sindicale și experți în domeniu au avertizat că multe spitale publice vor fi afectate și unele chiar s-ar putea închide.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a explicat în emisiunea Ca`n viață ce se întâmplă în urma acestor modificări și ce beneficii există în urma liberalizării programelor naționale de sănătate.