Panică și busculadă la un concert din Capitală, după ce un spectator a folosit un spray lacrimogen

17 aprilie 2022, 18:27

Incidentul care a stârnit panica printre tinerii care asistau la concert a avut loc la miezul nopții. Martorii povestesc că o persoană a folosit un spray lacrimogen, de teamă că se vor sufoca, spectatorii au încercat să iasă cât mai repede din sală. Iar în dreptul ușilor s-a produs o busculadă.

Unii au sunat la 112 și mai multe ambulanțe precum și echipaje de poliție s-au deplasat la hala din sectorul 1 al Capitalei unde a fost organizat concertul.

Nouă persoane au fost examinate medical la fața locului, însă nu au dorit să fie internate la spital. În cursul nopții o tânără s-a prezentat la un spital din Capitală acuzând stări de rău în urma inhalării gazului însă după examinările făcute de medici s-a stabilit că nu este nimic grav în privința ei.

Organizatorii au dat explicații pe rețelele de socializare. Nu a murit nimeni, au scris aceștia într-o postare. Și au precizat că totul a pornit de la o bătaie între doi indivizi, iar unul a folosit sprayul lacrimogen. Apoi au revenit și au transmis că a fost o altercație între un participant la concert, care a vrut să urce pe scenă și un agent de pază. Spectatorul a folosit sprayul, iar lumea s-a speriat și s-a îmbulzit spre ieșire.

Polițiștii au declanșat o investigație.

Cercetările polițiștilor continuă sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă judecătoria sectorului 1.

Urmărește-ne pe Google News