Parcări de milioane pe drumurile naţionale. 34 de locuri de odihnă şi parcări sunt în construcţie. Ministerul vrea mai multe
20.000 de maşini trec zilnic pe drumul care leagă Bucureştiul de Moldova, E 85. Pentru şoferi şi însoţitorii lor ar fi binevenite locuri de odihnă amenajate şi parcări curate. Condiţiile din actualele locuri de refigiu te fac mai degrabă să pleci.
Şoferii care tranzitează judeţul Buzău pe această şosea naţională nu găsesc aici nici toaletă ecologică nici un loc unde să poată servi masa, nici măcar un coş de gunoi. Sunt, în schimb, prezente, foarte multe gunoaie.
Compania care administrează marile şosele ale României are în plan şi parcări moderne. Investiţiile au început cu 10 milioane de euro în 34 de locaţii, toate doar pe drumuri naţionale.
“Aceste noi parcări vor avea toate dotările parcărilor din statele dezvoltate însemnând iluminat public, locuri suficiente de parcare (…) spaţii de luat masa, spaţii pentru persoanele cu dizabilităţi”, spune Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Şoferii care pornesc la drum lung opresc nu de puţine ori la întâmplare. Au nevoie măcar de câteva clipe de relaxare. Dar nu de puţine ori în astfel de opriri sunt victime ale accidentelor.
Cei care circulă pe DN1 sunt nevoiţi să oprească pe unde apucă. Şi se expun riscului de a fi accidentaţi sau amendaţi. Amenda pentru staţionarea neregulamentară poate ajunge până la 725 de lei.
Ministerul Transporturilor a pregătit un ordin care prevede amenajarea de parcări moderne pe aproape toate drumurile naţionale. Ar putea fi aprobat în luna august.