Paris: Zeci de mii de francezi, la un protest antirasism. Manifestația a degenerat în acte de violență și distrugeri

3 iunie 2020, 20:55

Mii de persoane s-au adunat în față Palatului de Justiție la apelul familiei lui Adama Traoré, un tânăr de 24 de ani care a murit în urmă cu patru ani, la două ore după ce a fost reținut de poliție.

Un dosar care nu e nici acum lămurit, cu expertize medicale și contra-expertize cerute de familie, cu acuzații de violență la adresa poliției care ar fi dus în cele din urmă la decesul tânărului.

Polițiștii spun că Adama Traoré a murit din cauza unei crize cardiace.

Cazul Traoré a devenit emblematic în Franța atunci când se vorbește despre violențele poliției.

Manifestanții au strigat « Opriți rasismul! », «Fără dreptate, nu e pace! » și au scandat numele lui George Floyd, mort în Statele Unite după intervenția poliției.

După câteva ore au apărut și primele incidente, vitrine sparte, mobilier urban distrus, incendieri și petarde aruncate spre forțele de ordine.

„Manifestația, interzisă de starea de urgență sanitară, a degenerat în acte de violență și distrugeri. A fost nevoie de intervenția poliției pentru a restabili ordinea. Mai multe persoane au fost reținute iar doi polițiști au fost răniți ușor. Pagubele sunt estimate la aproximativ un milion de euro ”, transmite corespondentul TVR la Paris, Mihaela Antoche.

Proteste similare împotriva rasismului și violențelor poliției au avut loc și la Marsilia, Lille, Lyon.

Adunarea în grupuri mai mari de zece persoane este în continuare interzisă pe teritoriul Franței din cauza epidemiei de coronavirus.

 

 

Urmărește-ne pe Google News