Patricia Țig și Sorana Cîrstea sunt în turul doi la US Open. Irina Begu a pierdut neașteptat în primul tur. Ana Bogdan și Gabriela Ruse, eliminate și ele

Două românce în turul al doilea la ultimul Mare Șlem a anului
Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe canadianca Rebecca Marino, cu 7-6 (8/6), 7-6 (7/1), marţi, la arenele Flushing Meadows din New York.
Patricia Ţig (29 ani, 700 WTA), care beneficiază de clasament protejat, a obţinut victoria după două ore şi 15 minute.
În primul set s-a mers cap la cap până în tiebreak, unde Ţig a condus cu 2-0 şi 3-1, dar apoi Marino (32 ani, 104 WTA) a câştigat patru puncte la rând (5-3). Ţig a reuşit să revină şi a fructificat a doua minge de set, 8-6.
În actul secund, Ţig a început cu 2-0, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând (2-4). Românca a găsit resurse să revină din nou şi a egalat, 5-5, iar apoi a dominat tiebreak-ul adjudecat cu 7-1.
Ţig a avut 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli, în timp ce Marino a totalizat 8 aşi şi 4 duble greşeli. Jucătoarea nord-americană a fost superioară la mingile direct câştigătoare, 29-20, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 41-32.
Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula (29 ani), numărul trei mondial.
Luni, și Sorana Cîrstea a debutat cu o victorie la ediţia din acest an a turneului US Open. Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, a avut nevoie de o oră şi 15 minute pentru a obţine victoria, la primul său duel cu americanca Day (23 ani, 91 WTA).
A great start to the US Open for Sori. She took control the the match early and withstood every comeback attempt from Day. Sorana Cirstea defeated Kayla Day 6-2, 6-3. Sorana will face Anna Kalinskaya in R2. pic.twitter.com/LIYf5H3bWf
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 29, 2023
România a încheiat cu 6 aşi şi 4 duble greşeli, a avut mai multe mingi direct câştigătoare (26-9), dar şi mai multe erori neforţate (28-13).
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o înfruntă pe rusoaica Ana Kalinskaia, care a trecut de Katerina Siniakova (Cehia) cu 6-4, 6-2.
Irina Begu, învinsă neașteptat în primul tur
Irina Begu a fost învinsă neaşteptat de germanca Tamara Korpatsch, cu 6-3, 6-2 încă din prima rundă la US Open. Begu (32 ani, 40 WTA) s-a înclinat în faţa adversarei sale după o oră şi 24 de minute.
Sportiva noastră a comis 5 duble greşeli, Korpatsch a reuşit 5 aşi, ambele au avut câte 15 mingi direct câştigătoare, dar românca a încheiat cu foarte multe erori neforţate, 40 faţă de 18 ale adversarei.
Românca o învinsese pe Korpatsch (28 ani, 77 WTA) la singurul lor meci direct, anul trecut, la Lausanne, cu 6-4, 6-2, în primul tur.
Irina Begu, care anul trecut a pierdut în turul secund la New York, s-a ales cu un cec de 81.500 de dolari şi 10 puncte WTA.
Ana Bogdan și Gabriela Ruse, eliminate de adversare redutabile
Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan şi Gabriela Ruse au pierdut meciurile susţinute marţi la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Ana Bogdan (30 ani, 60 WTA) a fost întrecută de americanca Sofia Kenin (24 ani, 101 WTA), cu 7-6 (7/2), 6-4, după o oră şi 53 de minute.
Ana Bogdan a condus cu 5-3 în primul set, dar a pierdut trei ghemuri la rând şi apoi a cedat în tiebreak. Ea a început foarte bine setul secund, având 3-0 şi 4-1, dar Kenin a câştigat cinci ghemuri la rând.
Românca a avut 5 aşi şi 5 duble greşeli, la winners raportul a fost echilibrat, 23-22, ca şi la numărul de erori neforţate, 29-27.
Kenin are acum 2-1 în meciurile directe, după ce s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-2 în 2020 în turul secund la Roland Garros. Ana Bogdan a câştigat primul duel, cu 4-6, 6-2, 6-4 în 2018, în turul secund la Openul Canadei.
Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 81.500 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participare.
Gabriela Ruse (25 ani, 167 WTA), venită din calificări, a fost învinsă de Karolina Pliskova (31 ani, 25 WTA), cu 6-1, 6-4.
De o oră şi 18 minute a avut nevoie cehoaica pentru a obţine victoria. Pliskova a încheiat cu 11 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Ruse a avut 3 aşi şi 6 duble greşeli. Pliskova a fost superioară la capitolul winners, 21-11, iar Ruse a făcut mai multe erori neprovocate, 22-20.
Ruse s-a ales cu un cec de 81.500 de dolari şi 50 de puncte WTA.