Patru nave militare rusești din Flota Pacificului au pornit din Vladivostok pentru a participa la o serie de manevre cu vasele Chinei

18 iulie 2023, 20:11

Este vorba despre două vase antisubmarin și de două corvete multirol.

Acestea se vor alătura celor 5 vase de război ale Beijingului, pentru manevrele considerate de cele două state aliate ca fiind necesare pentru securitatea în apele strategice.

Pe de altă parte, presa americană și cea britanică subliniază că ministrul chinez de Externe nu a mai fost văzut în public de aproape o lună, deși la Beijing este o intensă activitate diplomatică.

În vârstă de 57 de ani, Qin Gang, care şi-a preluat funcţia în luna martie, a avut ultima apariţie publică la un eveniment oficial în 25 iunie.

Atunci l-a primit la Beijing pe viceministrul rus de Externe, Andrei Rudenko.

China a anulat o întâlnire a ministrului Qin Gang cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, la Beijing, prevăzută pentru 10 iulie, cu numai câteva zile înainte de reuniune. Nu a fost oferit niciun motiv al acestei decizii.

În plus, Qin nu a participat la reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfăşurată săptămâna trecută. În schimb, şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, care se află peste Qin în ierarhia puterii din China, a fost prezent la această reuniune.

Întrebat săptămâna trecută de ce Qin Gang nu a participat la reuniunea ASEAN, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a răspuns că a fost vorba de motive medicale.

Abordată luni pe acelaşi subiect, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze a declarat că nu are ”nicio informaţie” despre acest subiect.

Qin Gang a fost ambasador la Washington înainte de a fi desemnat ministru de Externe. Anterior, el mai deţinuse funcţiile de viceministru de Externe şi şef al protocolului pentru preşedintele Xi Jinping în perioada 2014 – 2017.

Urmărește-ne pe Google News