Penalități pentru Piranha. Producătorul a întârziat livrarea a 36 de transportoare pentru armata română
Deocamdată, armata a văzut noile transportoare blindate Piranha doar la Parada de 1 Decembrie. La sfârșitul lunii, specialiștii MApN vor participa din nou la un test al noilor transportoare și, abia după acesta se va putea stabili un alt calendar de livrare.
Doar primele 30 de Piranha vor fi asamblate în Elveția. Restul, până la 227, câte sunt în contract, vor ieși de pe porțile Uzinei Mecanice din București. Ministrul Apărării a văzut și el cele câteva blindate depozitate într-o hală a uzinei din Capitală.
Specialiștii spun că participarea românească este doar o chestiune simbolică, mai mult o mișcare pentru imagine.
La începutul anului trecut, armata a semnat cu Mowag, filiala europeană a companiei americane General Dynamics, un contract pentru 227 de transportoare Piranha V. Costă 895 de milioane de euro, iar partea română a virat încă de la început 30 la sută din sumă.