Pensiile speciale, înapoi în Parlament. Andrei Țăranu, analist politic: Nu avem de-a face cu daună totală, ci cu o daună parţială, o formă de negociere care, fără discuție, a existat între structurile puterii”
Președintele CCR susține că impozitarea pensiilor speciale nu poate avea un caracter sancționator, astfel că trimite legea votată de aleși înapoi la Parlament.
Alfred Simonis, liderul deputaților PSD: „Nu ne așteptam să fie ușor. Așteptăm motivarea, întrucât în motivare vom vedea exact ce anume din ceea ce am votat noi la Parlament este neconstituțional. Cred că un procent de 15-20% impozitare nu poate fi sancționar. (…) Cu privire la retroactivitate, aici am mari rezerve că nu poate aplica retroactiv pe pensii speciale.„
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: „Este evident că Parlamentul are obligația de a conforma textul acestei legi cu decizia Curții Constituționale. Noi, liberalii, ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil. Avem disponibilitatea unei sesiuni extraordinare.„
Parlamentarii opoziției susțin că în acest moment există pericolul blocării fondurilor pe care România trebuie să le primească prin PNRR.
Cătălin Drulă, președintele USR: „Domnul Ciolacu de la Guvern a servit această falsă desfiinţare a pensiilor speciale – aşa cum USR a avertizat – numai ca CCR să o întoarcă repede în Parlament.„
Andrei Țăranu, analist politic: „Cel mai probabil, ceea ce se va modifica (…) vor fi nişte cuvinte, astfel încât toată lumea să fie mulţumită şi condiţiile Uniunii Europene să fie îndeplinite, chiar dacă pensiile speciale nu vor fi tăiate, ci vor fi doar impozitate. (…) Nu avem de-a face cu daună totală, ci cu o daună parţială, o formă de negociere care, fără discuție, a existat între structurile puterii.„
Pe 29 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare. Proiectul face referire la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi și cel din industria aeronautică.

