Pericole pentru copiii cu greutate. Medicii spun că familiile fac greșeli din cauza cărora se îngrașă cei mici

4 aprilie 2019, 22:16

La 8 ani şi 1,50m Gabi cântărea 86 de kilograme. După câteva luni de regim şi mişcare cu bicicleta, a ajuns la 60 de kilograme.

Mama lui Gabi a învăţat de la specialişti cum se combină corect alimentele şi ce trebuie evitat. Nu toţi ştiu. Iar mulţi copii oricum îşi cumpără singuri produse care nu hrănesc, ci îngraşă.

O treime dintre copii au kilograme în plus. Din acest motiv suferă de bolile oamenilor mari.

Medicii le recomandă părinţilor să ţină un jurnal cu tot ceea ce consumă copiii, astfel încât să descopere greşelile din alimentaţie.

Îi sfătuiesc să nu exagereze nici cu laptele. După primul an de viaţă, trebuie limitat la 500 de mililitri pe zi. Şi nu trebuie băut noaptea, spun experţii.

Peste 1500 de medici de familie, pediatri şi rezidenţi află, zilele acestea, ultimele informaţii despre bolile copilăriei la cea mai mare conferinţă naţională de pediatrie.

A fost lansat şi cel mai nou ghid de diagnostic şi tratament pentru afecțiunile frecvente ale celor mici.

Urmărește-ne pe Google News