Asiaticii reclamă faptul că sunt stigmatizați în Occident din cauza coronavirusului. „Coboară, că ai să ne omori!”

2 februarie 2020, 14:44

Chinezul care a murit într-u spital din Manila venise în Filipine pe 21 ianuarie, împreună cu logodnica lui. Patru zile mai târziu, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost internat în spital. Starea lui era foarte bună, răspundea la tratament și avea o evoluție îmbucurătoare. Până acum 24 de ore, când starea i s-a agravat brusc și a murit.

Dr.Rabindra Sabeyansingha, reprezentant Organizaţia Mondială a Sănătăţii: „Este primul deces în afara Chinei, dar să nu uităm că nu este un caz de îmbolnăvire locală. Pacientul venise din Wuhan, focarul infecţiei.”

Autoritățile Filipineze au anunțat că nu mai primesc străini care au călătorit în China, Hong Kong sau Macao în ultimele două săptămâni. Mai multe țări au luat această măsură a restricționării chinezilor și străinilor care au fost în China și în teritoriile autonome în ultima perioadă.

În China a fost interzis în totalitate comerțul cu animale vii, în piețe.

Coronavirusul s-a răspândit la oameni de la o piață de animale din Wuhan. Și, cum majoritatea acestor piețe vând căini, pui, porci, șerpi și zibete, după izbucnirea epidemiei, spațiile comerciale au fost închise și se face dezinsecție non stop.

Continuă repatrierea europenilor din China. Odată ajunși acasă, pasagerii sunt ținuți în carantină, în locuri special amenajate, timp de două săptămâni. Persoanele cu trăsături asiatice, care trăiesc în Occident, se plâng ca au devenit stigmatizate.

Din Franța a pornit pe rețelele de socializare mișcarea hashtag „Nu sunt virus”. Chinezii din țările europene spun că sunt denigrați pentru ceea ce se mănâncă în China și, când îi văd, oamenii au o reacție de respingere. Circulă pe internet povestea unui adolescent cu trăsături de chinez, care, urcat într-un tren din Italia, a stârnit panică în rândul unor femei, care au strigat „Coboară, că ai să ne omori!” Iar le-a răspuns, într-o italiană impecabilă: „Doamnelor, nu am văzut China decât pe Google maps!”

Urmărește-ne pe Google News