Personalitatea zilei. Poetul Novalis și povestea unei flori albastre
Pe personajul zilei de azi îl cheamă Georg Philipp Friedrich Freiherr von Hardenberg. Ei bine, prima dovadă că eroul nostru era zdravăn la cap este că a renunțat la toată cascada de nume și prenume și și-a spus simplu Novalis.
E, acuma l-ați recunoscut pe marele poet romantic german, prieten cu Goethe, Schiller și unul dintre fondatorii curentului.
Pe Novalis, românii îl știu mai degrabă datorită lui Eminescu, romanticul nostru care și-a însușit mitul florii albastre de la înaintașul său saxon.
Să vedem cum a încolțit floarea albastră în capul lui Novalis. La vârsta de 22 de ani tânărul s-a îndragostit nebunește de o copilă de doar 12 ani, pe nume Sophie.
Nu vă speriați, Beatrice a lui Dante avea 11 ani când poetul a pus ochii pe ea, iar Laura lui Petrarca era tot minoră. În ciuda opoziției părinților, Novalis reușește s-o convingă pe micuța Sophie să se mărite cu el.
Când ea avea 13 ani s-au logodit și plănuiau ca în scurt timp să se căsătorească. N-au mai apucat, fiindca fetița, tuberculoasă, a murit puțin după ce a împlinit 14 ani.
Evenimentul l-a răscolit așa de tare încât a intrat în depresie.
A născocit motivul florii albastre care se transformă în femeie și ia înfățișarea iubitei sale Sophie cu care poetul vorbește.
În literatura cu flori de culoare albastră au mai vorbit Eminescu și Leopardi. Novalis are însă meritul de a fi primul care stă la taclale cu plantele.