Peste 40 de preoți din Alba au participat la o acțiune creștinească și au donat sânge
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a organizat in luna martie o campanie, pe care a numit-o Luna pentru Viață.
400 de ml de sânge. Atât a donat fiecare dintre preoții din Alba. Eu sunt convinși că în Postul Paștelui exemplul lor îi va determina și pe alții să facă o faptă bună.
Reprezentanții bisericii s-au adunat din tot județul Alba, conștienți ca un simplu gest poate salva mai multe vieți.
Mulți dintre donatorii în sutana sunt, de ani buni, prezente obișnuite la Centrul de Transfuzie din Alba.
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia și Centrul de Transfuzie Sanguină au încheiat un parteneriat pentru atragerea donatorilor voluntari.
Deși părintele arhiepiscop Irineu era pregătit să doneze sânge, el a fost refuzat: e prea vârstnic și urmează un tratament medical.
În schimb ceilalți preoți au ajutat la refacerea stocurilor de plasmă de care spitalul județean de urgență din Alba Iulia are mare nevoie.

