Peste 800 de bebeluşi abandonaţi în spitale în decurs de 9 luni. Autoritatea pentru Protecţia Copilului anunţă controale în toată ţara
Florin s-a născut prematur la maternitatea din Oradea. Mama lui mai are acasă 4 copii şi nu l-a vrut.
Cazul său a fost sesizat la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi la IPJ Bihor. S-au făcut deja demersuri pentru luarea unei măsuri de protecţie, iar copilul va ajunge într-o familie cât de curând.
În primele 9 luni ale anului trecut, peste 800 de copii au fost părăsiţi în spitale – o cifră în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2015.
Cei mai mulţi au fost abandonaţi imediat după naştere. Alţii au fost aduşi pentru tratamente în secţiile de pediatrie şi lăsaţi acolo.
Autorităţile au intrat pe firul fiecărui caz. Astfel, pe o treime dintre copiii părăsiţi au reuşit să îi dea în primirea familiilor. Restul au ajuns în braţe străine, dar iubitoare.
Magdalena Mocanu are acasă doi băieţi – niciunul crescut în pântecele ei. Cel mai mic are 3 luni, iar părinţii biologici nu i-au dat nici măcar un nume.
Ionuţ, în vârstă de 2 ani şi jumătate, a ajuns în casa Magdalenei când era bebeluş. Acum femeia a depus actele pentru adopţie.
În urmă cu aproape 2 ani legislaţia a fost modificată, iar nou născuţii abandonaţi nu pot rămâne în spital decât câteva zile. Nu cu lunile sau anii, cum se întâmpla înainte. Acum autorităţile vor face controale.
Fenomenul abandonului nou născuţilor în spitale nu poate fi stopat decât cu programe de prevenţie în rândul comunităţilor vulnerabile, spun specialiştii.