Peste o mie de biblioteci din România vor fi modernizate și digitalizate. Cel mai inspirat bibliotecar din lume este în comuna Pietrari, județul Vâlcea
Bibliotecara Crina Popescu din comuna Pietrari, județul Vâlcea, a fost declarată de o rețea internațională de profil drept cel mai inspirat bibliotecar din lume, datorită felului inovativ prin care a dat un nou sens meseriei sale.
Crina Popescu, bibliotecară: Este un proiect prin care copiii din Pietrari învaţă să programeze, învaţă primele coduri în bibliotecă, apoi uşor-uşor trec la dezvoltarea de proiecte proprii. De asemenea, construiesc roboţi şi folosesc imprimantele 3D și dronele în biblioteca din Pietrari. Mulţi dintre copiii care au trecut prin acest program, la bibliotecă, mergând la liceele din Râmnicu Vâlcea, au făcut performanţă. Au urmat facultăţi de profil.
Dan Gheorghe, jurnalist TVR: Doamna Crina Popescu a reușit să-și digitalizeze biblioteca atrăgând bani din fonduri europene, chiar și de la Fundația lui Bill Gates.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarii a lansat un program de 36 de milioane de euro, prin care 1.135 de biblioteci județene, orășenești și comunale vor fi echipate cu tehnologie avansată.
Ana Maria Bușnoiu, director general Autoritatea pentru Digitalizare: Ne dorim să oferim bibliotecarului o nouă meserie, aceea de profesor de alfabetizare digitală. Pentru că România este pe locul ultim în indicii în ceea ce înseamnă competență digitală.
Dragoș Adrian, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România: Consider că bibliotecarul din ziua de astăzi e un motor de căutare cu suflet.
Potrivit statisticilor oficiale, aproape 3 milioane de români vizitează frecvent bibliotecile, în fiecare an, iar 67% dintre aceștia sunt elevi.