Piscine pentru persoane cu dizabilități în Italia. Educatori și lucrători socio-sanitari sunt prezenți la activități pentru a le oferi o vară incluzivă. Transportul până la plajă este garantat, iar mesele sunt incluse
O baie în piscină nu mai reprezintă un obstacol pentru persoanele cu dizabilități. Sottomarina este una dintre plajele din Veneto care oferă posibilitatea celor cu deficiențe să practice șapte sporturi. Pentru a le oferi o vară incluzivă, educatori și lucrători socio-sanitari sunt mereu prezenți la activități. În plus, încă de acum 6 ani, regiunea Veneto a investit pentru că persoanele cu dizabilități să se poată bucura de vacanță că toți ceilalți.
Vanni Stangherlin, coordonator Unitatea operativă socială Veneto: Considerăm că asta este o demonstrație de civilizație, iar datorită proiectului pus în practică de regiunea Veneto, am putut organiza achiziția echipamentului pentru a favoriza accesul persoanelor cu dizabilități în stabilimentele balneare și pe plajele din Veneto, am putut facilita desfășurarea activităților ludice și sportive.
Nicola și Valentina sunt doi tineri care au ales să practice șup, un sport nautic tot mai popular, prin care valurile sunt înfruntate cu ajutorul unei plăci.
Valentina Tritto, beneficiar: Înseamnă să fii în contact cu natura și cu marea și totodată în contact cu prietenii, cu tineri, am cunoscut multe persoane
Nicola Sambo, beneficiar: Fără aceste echipamente nu aș fi putut să fiu în contact cu valurile, cu marea.
Transportul până la plajă este garantat, mesele sunt incluse, iar o zi de activități poate fi rezervată simplu, printr-o aplicație. Toate serviciile sunt gratuite. În proiect au lucrat și nouă tineri cu dizabilități, care au fost remunerați pentru munca lor.

