Plan roșu de intervenție în județul Iași, după un apel la 112 care anunța prăbușirea unui avion. Alerta nu s-a confirmat

13 iulie 2017, 23:51

Cu o oră înainte de miezul nopții a fost activat Codul Roșu și peste două sute de oameni au fost puși în mișcare.  După aproape 3 ore şi jumătate forţele s-au retras. Alerta nu s-a confirmat.

ORA 02:47 Căutările s-au încheiat. Toate echipajele mobilizate în teren se retrag. Nu se confirmă informația primită la serviciul 112 în legătură cu prăbușirea avionului.

„Începând cu ora 01:52 încetează aplicarea planului roșu. Forțele se retrag. Nu s-a confirmat informația primită la serviciul 112 în legătură cu prăbușirea avionului. Instituțiile cu atribuții în controlul zborurilor nu au semnalat dispariția vreunui aparat de zbor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan, potrivit Agerpres.

„Cel mai probabil, a fost un avion care a zburat mai jos”

ORA 02:00 Toate verificările efectuate până în acest moment nu indică urmele vreunui accident aviatic. Alte două persoane din localitățile Măcărăști și Costuleni susțin, însă, că au văzut un avion care a intrat în picaj, așa cum a semnalat la 112, în urmă cu trei ore, bărbatul din Prisecani.

„Ceva a fost sigur. Probabil a fost o aeronavă care a avut dificultăți în abordarea rutei unui avion obișnuit, care probabil că a aterizat între timp. Probabil că a zburat mai jos, a fost mai zgomotos. Noi așa credem, dar continuăm căutările”, a declarat coordonatorul SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, potrivit Agerpres.

ORA 01:30 Continuă verificările în zona localității Prisecani. Au fost mobilizate și echipaje de la Poliția de Frontieră, dotate cu aparate cu termoviziune, alături de cele ale IPJ, ISU, Ambulanță și SMURD. De asemenea, s-a luat legătura cu autoritățile din Republica Moldova, zona indicată fiind în apropiere de granița cu țara vecină.

A fost identificat bărbatul care a sunat la 112

ORA 00:43 Echipajele trimise în teren continuă căutările avionului care s-ar fi prăbușit în zona localității Prisecani. Presa locală notează că polițiștii au ajuns la domiciliul bărbatului care a sunat la 112 și au plecat, împreună cu acesta, spre zona indicată.

„Niciun avion dispărut la acest moment”

ORA 00:20La momentul acesta ROMATSA nu are nimic dispărut. Este un apel telefonic care a venit. Ai noștri caută acolo ca măsură de precauție, dar la acest moment nu este nimic confirmat. S-a luat legătură cu ROMATSA. În acest moment nu avem nimic dispărut, oficial, din avioanele care erau în zonă”, a precizat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Apel la 112, la ora 22:45

ORA 23:51 „Este un apel primit la ora 22:45. Cetățeanul spunea că e în zona Prisecani — Osoi. Acum verificăm dacă se confirmă. Obligatoriu, de la preluarea acestui anunț am intrat sub cod roșu”, a declarat prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, pentru Agerpres.

A fost activat planul roșu de intervenție în județul Iași, după ce un bărbat a sunat la 112, la ora 22:45, și a anunțat că a văzut un avion cu flăcări la motoare care s-ar fi prăbușit în zona localităților Prisecani și Osoi. Mai multe echipaje ale ISU, Ambulanță, SMURD și IPJ au fost trimise la fața locului.

Prefectul județului Iași spune că semnalarea primită nu a fost confirmată, deocamdată, echipele trimise în teren urmând să verifice situația.

Nici reprezentanții Aeroportului Internațional Iași nu confirmă, la această oră, producerea unui accident aviatic la Prisecani.

„Nu avem informații despre un posibil accident în care să fie implicat vreun avion care să execute curse la/către Aeroportul Iași”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași, Elena Troia, potrivit sursei citate.

Urmărește-ne pe Google News