Plen la Parlament. Grupurile de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Belarus au fost desființate
ACTUALIZARE Şedinţa comună este condusă de vicepreşedintele Camerei, Daniel Suciu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 402 parlamentari.
La începutul lunii martie, preşedintele Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), senatorul Ioan Stan, coordonatorul structurilor parlamentare de prietenie, a propus desfiinţarea grupurilor cu Federaţia Rusă şi cu Belarus, după ce partidele parlamentare şi-au retras reprezentanţii din acestea.
GRUI a informat Birourile permanente ale Parlamentului că grupurile parlamentare ale PSD şi AUR şi-au retras reprezentanţii din Grupul parlamentar de prietenie România – Federaţia Rusă şi a propus desfiinţarea acestui grup.
„În spiritul declaraţiei Parlamentului României privind situaţia din Ucraina, propunem Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor desfiinţarea Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă manifestându-ne astfel, o dată în plus, solidaritatea cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în adresa GRUI.
Şi Grupul de prietenie România – Republica Belarus a fost desfiinţat după ce PSD, PNL, USR şi UDMR şi-au retras membrii, dar şi ca urmare a adoptării la nivelul Uniunii Europene a unui pachet suplimentar de sancţiuni împotriva acestei ţări, ca urmare a sprijinului acordat Federaţiei Ruse „în organizarea agresiunii împotriva Ucrainei”
„Era o propunere de acum peste o lună făcută de către preşedintele GRUI (Grupul Român al Uniunii Interparlamentare), coordonatorul grupurilor de prietenie, desfiinţarea celor două grupuri de prietenie, respectiv cu Federaţia Rusă şi cu Belarus. Amândouă au intrat pentru ordinea de zi a plenului comun de pe data de 3 mai„, a declarat vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului, după şedinţa Birourilor permanente reunite.
Pe ordinea de zi a ședinței se află și numirea unui consilier la Curtea de Conturi.
În 22 februarie, comisiile parlamentare de buget au audiat candidaţii pentru ocuparea unui post de consilier de conturi rămas vacant ca urmare a decesului lui Vasile Gherasim, pentru restul de mandat început prin Hotărârea Parlamentului nr. 94/2017. În urma audierii, comisiile reunite au hotărât, cu majoritate voturi, să propună plenului Parlamentului numirea Mirelei Călugăreanu pentru această funcţie.
Pe ordinea de zi a plenului comun din 3 mai se mai află demisia lui Alexandru Stănescu din funcţia de membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare şi numirea unui înlocuitor al acestuia.
Parlamentarii vor lua, de asemenea, act şi de o scrisoare din partea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează că a aprobat, ca urmare a solicitărilor transmise de NATO, dislocarea unor forţe armate străine în România, precum şi intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA.

