Guvernul Nicolae Ciucă a trecut în Parlament cu 318 voturi. Premierul învestit: Suntem un guvern al României și vom avea în centrul atenției cetățeanul

După 50 de zile de interimat, România are de astăzi un guvern cu puteri depline. Cabinetul condus de Nicolae Ciucă a primit votul de încredere al Parlamentului. Se bucură de o susținere solidă în legislativ, asigurată de Coaliția Națională pentru România: PSD, PNL, UDMR și Minoritățile naționale. Contestat de USR și AUR, premierul a insistat că noua formulă de guvernare va aduce stabilitate în țară pe termen lung. TVR1 a transmis în direct dezbaterile, într-o Ediție specială.