Ploaie de cenușă și o nouă erupție a vulcanului Etna. Aeroportul din Catania a fost închis temporar

Vulcanul Etna a erupt din nou
Vulcanul Etna a erupt din nou
24 martie 2021, 16:16

Angajații aeroportului au fost nevoiți să îndepărteze cenușa de pe pistă.

Vulcanul a aruncat în aer materii incandescente până la 6 kilometri înălţime, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) .

Din craterul de sud-est al vulcanului se scurg două fluxuri de lavă: unul spre Valle del Bove care a coborât până la aproximativ 1.900 – 1.800 de metri şi altul care se îndreaptă spre sud şi care este mai puţin alimentat.

Potrivit INGV, activitatea continuă de explozie în craterul sud-estic se menţine la valori înalte, deşi în cursul dimineţii de miercuri a înregistrat o scădere.

Este cea de-a 16-a erupție din ultima perioadă.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News