Polițiștii din Capitală au organizat un control în trafic al livratorilor de mâncare. Scopul acțiunii a fost creșterea siguranței rutiere pe străzile din București
Cu o geantă mare galbenă sau verde, mulți oameni aleargă prin oraș pe scuter sau pe bicicletă să livreze comenzi de mâncare cât mai repede la clienți. Fie străini, fie români, mai uită de regulile de circulație.
A fost oprit în trafic și un scuterist fără permis.
Claudiu Costea, purtător de cuvânt Brigada Rutieră București: Au fost verificați atât cetățeni străini de altă naționalitate, dar și cetățeni români care desfășoară această activitate. Au fost situații în săptămânile trecute în care colegii mei au identificat două persoane de naționalitate străină ce circulau pe drumurile publice din Capitală fără a deține permis de conducere.
Scuteriștii de cetățenie străină au provocat anul acesta mai multe accidente în Capitală decât în tot anul trecut soldate cu zeci de răniți, mulți în stare gravă.
În toată țara au fost peste 100 de accidente rutiere. Cele mai multe au loc pentru că șoferii merg cu viteza neadaptată la condițiile de drum, nu se asigură la schimbarea direcției de mers sau nu acordă prioritate altor vehicule.

